google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Cinci pacienți cu arsuri, transportați cu aeronave militare către spitale din Austria și Germania

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea a două noi misiuni umanitare pentru transportarea aeriană a cinci pacienți diagnosticați cu arsuri către spitale din Viena și Graz (Austria) și Berlin și Lubeck (Germania).

Doi dintre pacienți vor fi duși la Lubeck. Aeronavele militare de tipul C-27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, au decolat astăzi din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la ora 16.00 pe ruta Otopeni-Viena-Graz-Otopeni, respectiv la ora 19.00 pe ruta Otopeni-Lubeck-Otopeni.

Misiunile se execută la solicitarea şefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Echipele medicale care monitorizează pacienții pe timpul zborurilor sunt formate din specialiști ai UPU-SMURD București și ai Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din Capitală, potrivit Mediafax.

Citeste si ...