Se schimbă Codul Rutier: Apar noi reguli pentru obținerea permisului auto și înmatricularea mașinilor. Iată care sunt noile reguli ce trebuie știute.
Executivul a aprobat joi, 10 august, propunerile de modificare a Codului Rutier aduse de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la Codul Rutier, modificând astfel ordonanța privind circulaţia pe drumurile publice.
Potrivit modificărilor actului normativ, șoferii români își vor putea preschimba permisele de conducere străine cu cele românești fără a fi necesar să urmeze o școală de șoferi în România, dar rămâne susținerea examenului în țara noastră.
Așadar, posesorii de permise de conducere străine vor putea să își preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc în urma susţinerii examenului în România, examenul constând în proba teoretică şi practică, fără a mai fi necesare orele de şcoală auto, cum este prevăzut acum.
“Una dintre soluţiile legislative adoptate astăzi oferă posibilitatea românilor din diaspora, precum şi tuturor titularilor de permise de conducere străine să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc într-o perioadă mai scurtă de timp.
Practic, aceştia vor obţine permisul de conducere românesc direct în urma susţinerii examenului în ţara noastră, un examen constând în proba teoretică şi practică, fără a avea orele de şcoală auto, aşa cum era prevăzut până acum în Codul Rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, joi, 10 august.
Care este noua procedură de preschimbare a permisului de conducere străin cu unul românesc
Iată ce prevede Ordonanța adoptată joi de Guvern:
– Se stabilește posibilitatea proprietarilor care nu au domiciliul, reședința sau sediul în România de a solicita înmatricularea temporară a autovehiculelor și remorcilor ce urmează a fi scoase din România în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă din România să realizeze operațiuni de înmatriculare;
– Se introduce posibilitatea pentru titularii unor permise de conducere străine care solicită preschimbarea acestora cu documente similare românești, dar care nu îndeplinesc condițiile impuse de reglementările în vigoare, de a obține permisul de conducere, în urma susținerii examenului în România constând în proba teoretică și practică, fără a efectua pregătirea în cadrul unei școli de conducători auto.
– Se reglementează cazul de restituire a permisului de conducere în baza rezultatului analizei mostrelor biologice realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive.
– În practică, s-au întâlnit situații în care, în urma analizei mostrelor biologice, a rezultat absența în organism a substanțelor psihoactive. În aceste situații, permisul de conducere reținut potrivit art. 195 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, poate fi restituit în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale în condițiile legii.
Durata desfășurării urmăririi penale diferă de la o unitate de parchet la alta, fapt pentru care restituirea permisului de conducere reținut în condițiile prezentate se poate face mai devreme sau mai târziu, perioadă în care dreptul de a conduce este grevat de suspendare.
Soluția identificată este reglementarea unui nou caz de restituire a permisului de conducere pentru a putea preîntâmpina o posibilă prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, notează hotnews.ro.
De asemenea, o altă modificare se referă la șoferii prinși drogați la volan. În cazul în care analizele de la spital vor contrazice DrgugTestul, aceștia își vor primi permisul de conducere mult mai devreme.
În prezent procedura este mult mai greoaie, iar șoferii testați pozitiv la substanțe psihoactive așteptau chiar și un an rezultatele de la Medicina Legală și apoi ordonanța de clasare dată de procuror, notează ziare.com.
