google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Aeroportul Mexico City, blocat de erupția vulcanului activ de lângă oraș – Haos după cursele anulate de cenușa densă – VIDEO

Erupția vulcanului Popocatepetl a închis Aeroportul din Mexico City. Operațiunile de pe aeroport au fost oprite mai multe ore din cauza cenușii aruncate în erupția care a început de mai multe zile. 

Mai multe curse au fost întârziate, iar altele anulate, potrivit Reuters. 

Aeroportul a oprit operațiunile la 4:25 a.m. , ora locală, pentru aproape șase ore. A fost aglomerație, pasagerii au rămas în aeroport, cu bagaje cu tot, potrivit Reuters.

Aeroportul din Mexico City și-a reluat activitatea după ce a fost înlăturată cenușa vulcanică. Circulația a fost reluată de la ora 1.00 a.m., ora locală. 

„După îndepărtarea cenușii vulcanice, verificarea pistelor și verificarea condițiilor favorabile ale vântului, am reluat operațiunile de decolare și aterizare”, a anunțat aeroportul.

Vulcanul Popocatepetl, care se află la aproximativ 72 de kilometri sud-est de Mexico City, este activ din 1994 și este monitorizat îndeaproape de oameni de știință, cu ajutorul camerelor și senzorilor.

O erupție puternică ar pune în pericol milioane de locuitori din apropierea vulcanului.

La începutul acestei săptămâni, mai multe orașe au închis școlile din cauza cenușii vulcanice.

Citeste si ...