
UPDATE 9:20 Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, a declarat că rușii vor afla când vor ajunge în ţară sistemele de rachete antiaeriene Patriot “prin intermediul informațiilor despre primul avion inamic doborât”, anunță Interfax, potrivit Rador.
UPDATE 9:00 Potrivit raportului zilnic al Armatei ucrainene, rușii ar fi pierdut, vineri, 1.010 soldați, 10 tancuri, 20 de alte blindate, 8 piese de artileri, 2 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian, 2 echipamente speciale, 7 diferite vehicule și o dronă.
UPDATE 01:00 Preşedintele Volodimir Zelenski le-a vorbit vineri seara ucrainenilor despre eroii ţării, în condiţiile în care în cursul zilei au avut loc funeraliile unui militar celebru şi îndrăgit al ţării, poreclit „Da Vinci”, care a murit pe frontul de la Bahmut, relatează News.ro. Liderul de la Kiev a prezentat, de asemenea, situaţia din ţară, după atacul masiv cu rachete de joi, iar la capitolul contacte diplomatice a menţionat discuţii cu premierul Finlandei şi cu ministrul apărării din Norvegia, anunţând că sunt discuţii pentru ca piloţii ucraineni să se antreneze în această ţară.
