Un copil în vârstă de doar 5 ani și-a pierdut viața duminică, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Sectorul 1 al Capitalei.
Tragedia s-a petrecut în jurul orei 14, într-un complex rezidențial privat.
Potrivit primelor informații, băiețelul ar fi căzut de la balconul apartamentului în care locuia, situat la penultimul nivel al clădirii.
Intervenție de urgență, fără rezultat
La fața locului au ajuns rapid echipaje medicale, care au încercat minute în șir să îl resusciteze pe copil. Din păcate, eforturile medicilor nu au avut succes, fiind declarat decesul.
Copilul era acasă doar cu mama
Conform datelor preliminare din anchetă, în momentul incidentului, copilul se afla acasă doar cu mama sa. Aceasta ar fi fost într-o altă cameră în clipa în care s-a produs tragedia.
Vecinii spun că tatăl copilului nu era prezent în locuință la acel moment.
Ancheta este în desfășurare
Cazul a fost preluat de procurori, care urmează să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs incidentul. Vor fi audiați atât părinții copilului, cât și martorii.
Trupul copilului a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Anchetatorii încearcă să afle dacă a fost vorba despre un accident sau dacă există alte elemente care au dus la producerea tragediei.
