google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Linia 5 revine după 8 ani: acces dificil spre Aeroportul Băneasa din cauza barăcilor de șantier

Linia 5 de tramvai, cunoscută drept „linia corporatiștilor”, va fi redată circulației săptămâna viitoare, după o pauză de 8 ani.

Traseul ar putea avea însă o utilitate suplimentară: legătura rapidă dintre capătul liniei și Aeroportul Băneasa, aflat la doar câteva zeci de metri distanță.

Acces blocat de barăci și garduri metalice

În prezent, legătura dintre capătul de linie de pe strada Grațioasă și aeroport este imposibilă. Drumul este blocat de un rând de barăci ale subcontractorilor firmei turcești care construiește Magistrala 6 de metrou.

De-o parte și de alta, gardurile din sârmă închid complet zona, notează Club Feroviar.

Drumul alternativ, dificil și nesigur

Singura rută posibilă pentru pietoni este ieșirea în Șoseaua București–Ploiești și parcurgerea a câtorva sute de metri pe un trotuar improvizat, plin de noroi, bălți și gropi.

În anumite porțiuni, pietonii sunt obligați să coboare pe carosabil. Este greu de imaginat că un călător cu bagaje, venit cu avionul, ar putea folosi această rută, iar pentru persoanele cu dizabilități accesul este practic imposibil.

O soluție simplă, dar neimplementată

Potrivit Club Feroviar, rezolvarea ar fi relativ simplă: mutarea uneia dintre barăci și amenajarea unei căi de acces directe între aeroport și capătul liniei 5. Deocamdată, însă, zona rămâne complet blocată.

Linia 5, gata de probe și reluare oficială

Buletin de București a relatat în exclusivitate că linia 5 este pregătită pentru redeschidere. Marian Mândrilă, patronul Mari Vila Com – firma care a executat lucrările de modernizare – a confirmat că vineri, 28 noiembrie, vor avea loc probe de traseu fără călători, de la stația Ștefan cel Mare.

Redeschidere programată pentru 4 sau 5 decembrie

Constructorul afirmă că lucrările sunt finalizate, iar Primăria Capitalei intenționează să redeschidă linia pentru public la începutul săptămânii viitoare.

„Lucrările sunt gata. Am înțeles că ei vor să dea drumul, pe 4 sau 5, cu călători”, a transmis Marian Mândrilă pentru Buletin de București.

SURSA

Citeste si ...