Liderul AUR, George Simion, a lansat un atac virulent la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, după ce acesta i-a cerut lui Ilie Bolojan să retragă propunerea Oanei Gheorghiu pentru funcția de vicepremier.
Potrivit declarațiilor lui Simion, Grindeanu ar reprezenta „tipul clasic de politician obedient și corupt”, iar pozițiile sale ar fi „dictate de interese ascunse”.
„Mai penibil decât Ciolacu”
„Dragi prieteni, când credeam că nu se poate mai penibil și mai controlat ca Marcel Ciolacu, iată că a apărut Sorin Grindeanu, acest penibil care a executat tot ce i s-a dat de-a lungul carierei sale. Și acum e deranjat de Oana Gheorghiu, tipa cu Dăruiește Viață, că nu cumva să ocupe funcția de vicepremier, că ‘periclitează relațiile cu Statele Unite’. Păi, relațiile cu SUA le periclitează chiar Sorin Grindeanu!”, a spus liderul AUR, citat de News.ro.
Simion a acuzat PSD că „se ascunde în spatele lozincilor diplomatice”, în timp ce promovează persoane controversate în funcții-cheie.
„Sorine, nu te da fată virgină”
Într-un limbaj dur, George Simion a continuat atacul, amintind de presupuse călătorii și favoruri obținute de Grindeanu.
„Sorin, fii cuminte. Îl ai pe un penal acolo, în funcția de vicepremier – Marian Neacșu. Îl cunoști? Da, Sorine? Asta e fața PSD-ului tău. Și nu te mai da fată virgină, Sorine, când te-ai plimbat cu avioane Nordis și ai primit blocuri ca șpagă.
Poate cei din coaliție ar trebui să spună totul despre acest escroc, acest infractor numit Sorin Grindeanu”, a adăugat liderul AUR.
Contextul disputei
Reacția lui George Simion vine la scurt timp după ce Sorin Grindeanu i-a cerut lui Ilie Bolojan să retragă propunerea Oanei Gheorghiu pentru funcția de vicepremier, motivând că aceasta ar putea „compromite relația României cu Statele Unite”.
Afirmațiile celor doi lideri adâncesc tensiunile din scena politică, aflată deja într-o perioadă de fragilitate, cu atacuri tot mai agresive între partidele de opoziție și coaliția aflată la guvernare.

 
			 
									 
									
									 
                        