Primăria Capitalei anunță demontarea infochioșcurilor nefuncționale și a altor structuri amplasate pe domeniul public, care nu mai aduc beneficii comunității.
În locul acestora, municipalitatea va amenaja puncte moderne de plată a călătoriilor cu mijloacele de transport în comun ale STB.
Primarul general interimar, Stelian Bujduveanu, a explicat că decizia vine după ce, în mai multe zone din oraș, au fost identificate structuri ruginite și abandonate, concepute inițial pentru a oferi informații cetățenilor.
„Am decis că e timpul să facem ordine. Demontăm aceste puncte de informare nefuncționale și alte obiecte care nu mai sunt utile și doar ocupă spațiul public”, a transmis edilul.

De la relicve abandonate la infrastructură modernă
Bujduveanu a subliniat că aceste construcții „stricate, ruginite și abandonate” nu își mai au locul într-o capitală care își dorește să fie „modernă, curată și funcțională”.
Planul prevede reutilizarea componentelor ce pot fi salvate și transformarea spațiilor eliberate în puncte de plată dotate cu tehnologie actuală.
„Refolosim elementele utile și amenajăm, în locul lor, puncte moderne de plată a călătoriilor STB”, a precizat primarul general interimar.
Această acțiune face parte dintr-o campanie mai amplă de modernizare a domeniului public și de eliminare a infrastructurii inutile din oraș.

