Guvernul vine cu o inițiativă ambițioasă destinată tinerilor din România, promițând acces la beneficii și reduceri menite să sprijine dezvoltarea personală și profesională a acestora.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) a lansat în dezbatere publică un nou proiect – Cardul pentru Tineret, destinat să ofere reduceri și beneficii tinerilor între 14 și 35 de ani în diverse domenii, de la educație și cultură până la sănătate și sport.
În teorie, cardul promite să îmbunătățească viața tuturor tinerilor. În practică, însă, doar 20.000 dintre ei vor avea acces la card în 2025.
Cine vor fi beneficiarii
Așadar, deși ideea este „pentru toți”, doar un procent infim va beneficia de facilități. Din cei aproximativ 3,5 milioane de tineri, doar 0,6% vor fi norocoșii care vor putea efectiv să acceseze cardul.
În plus, vor avea de trecut obstacolul „cererii la timp”, pentru că disponibilitatea cardului depinde de un sistem „primul venit, primul servit”.

Un alt detaliu intrigant este acela că normele de aplicare ale programului vor apărea abia la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Așadar, probabil vom vedea Cardul pentru Unii Tineri activ prin toamnă, dacă totul merge strună cu licitațiile și distribuția.
Rămâne de văzut câți tineri vor reuși să pună mâna pe acest mult-râvnit „bilet de acces” la reduceri, într-un program care promite mult pentru toți, dar va putea livra puțin doar pentru unii.
