De ce amorțesc mâinile și picioarele Cauzele pentru care ne amorțesc mâinile și picioarele pot să fie diverse. Fie de la anxietate, infecții în organism, deficit de de vitamine, toxine acumulate din medicamente sau consumul de alcool pe termen îndelungat. Toate acestea pot reprezenta cauze care duc la senzația de amorțeală a membrelor, conform Pacientul […]
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, femeia a născut acasă, pe 17 decembrie 2025. Ancheta arată că, imediat după naștere, aceasta ar fi ascuns nou‑născutul, iar copilul a fost găsit fără viață o zi mai târziu de către polițiști. Bebeluș ucis cu sânge rece, în Alba. Mama lui, arestată „Din autopsia medico‑legală a nou‑născutului […]
”Ziua Culturii Naţionale ne reaminteşte importanţa patrimoniului cultural şi a operei lui Mihai Eminescu în formarea identităţii româneşti. România are nevoie de iniţiative culturale bine gestionate, cu impact în educaţie, comunităţi şi spaţiul public, care să contribuie la o prezenţă culturală coerentă şi la creşterea respectului de care ţara noastră se bucură în lume”, a […]
Ankara intenționează să desfășoare avioane de vânătoare în Estonia între august și noiembrie acest an, urmată de o altă rotație în România în perioada decembrie 2026 – martie 2027, a precizat ministerul citat, în conferința sa de presă săptămânală. Turcia a contribuit semnificativ la operațiunile de poliție aeriană ale NATO menite să protejeze spațiul aerian […]
Prepararea acestor clătite nu diferă mult de cea a clătitelor clasice. Însă micile detalii fac diferența: odihna aluatului, cantitatea echilibrată de mac și folosirea lămâii netratate. Sparge ouăle într-un bol încăpător și bate-le ușor cu un tel, doar cât să se omogenizeze. Adaugă zahărul, zahărul vanilat și praful de sare. Continuă să amesteci până când cristalele […]
Polițiștii Secției 4 din cadrul Poliției Municipiului Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, desfășoară în această dimineață șase percheziții domiciliare în județele Constanța și Buzău, într-un dosar complex de înșelăciune și fals. Ancheta vizează domiciliile suspecților, spațiile folosite de aceștia pentru activități ilicite, dar și punctul de lucru al unei societăți comerciale, […]
Zuleam este unul dintre cei trei bărbați implicați în crimă. Ceilalți doi inculpați, Marian-Cristian Minae și Laurențiu Ghiță, au fost condamnați marți de Tribunalul Alba la închisoare pe viață pentru omor calificat. Instanța i-a obligat pe cei trei, să plătească fostei partenere a omului de afaceri 33.644 de lei daune materiale și 150.000 de euro […]
Poliţiştii au pus în aplicare, joi, 31 de mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale. Descinderile, care vizează peste 30 de persoane, au loc atât în municipiul Constanţa, cât şi în localităţile Cumpăna, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Poiana, Poarta Albă şi […]
Guvernul României pregătește o reformă administrativă majoră, menită să reducă aparatul de consilieri ai demnitarilor, măsură care ar urma să elimine 6.102 posturi și să genereze o economie anuală de peste 362 de milioane de lei. Potrivit unui proiect de lege, această inițiativă răspunde constrângerilor bugetare actuale și urmărește eficientizarea cheltuielilor publice prin tăierea unui […]
Situația a fost amplificată și de reacția dură a liderului UDMR, Kelemen Hunor, care a criticat modul în care a fost luată decizia la nivel guvernamental. În acest context, scenariul în care PSD se alătură opoziției devine tot mai plauzibil, chiar dacă o moțiune simplă nu duce automat la demiterea ministrului, ci doar marchează pierderea […]
