google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Adrian Câciu: „2023 este crucial pentru investiţii. Banii există, trebuie să existe capacitate administrativă”

“S-au făcut o serie de paşi, nu suficienţi din punctul meu de vedere. 2023 este crucial pentru investiţii. Din perspectivă bugetară, banii există – acum trebuie să existe capacitate administrativă, dar şi exprimarea parteneriatului cu companiile care sunt implicate direct în realizarea acestor investiţii”, a menţionat Adrian Câciu, la conferinţa “Romanian Business & Investment Roundtable”.

“Din perspectiva stimulilor pentru economie, vreau să vă spun că anul trecut, în 2022, România a acordat stimuli de 6% din PIB – şi nu iau în calcul creditul fiscal, care este un credit fiscal permanent din perspectiva regimului fiscal – pe care încercăm în continuare să îl mai ajustăm pentru a elimina o serie de distorsiuni. Creditul fiscal are o componentă de 4,8% din PIB, dar stimulii au fost de 6%. Anul 2023, ca proiecţie bugetară, a plecat cu stimul economic şi social în valoare de 10% din PIB. Creditul fiscal rămâne şi el la 4,8%, deci per total 14,8%. Acei 10% care vin prin sprijin direct către economie şi către cetăţeni, prin sprijin indirect, printr-o serie de măsuri, de scheme de garantare, cred eu că la finalul anului îşi vor pune amprenta pe un rezultat economic mai bun decât cel prognozat”, a menţionat Adrian Câciu.

“Din perspectiva inflaţiei, este anul în care inflaţia intră pe un trend descrescător atât în Europa, cât şi în România, dar rănile rămân, şi aici este o chestiune la care nu putem răsufla uşuraţi, în momentul în care avem indicatori care sunt în scădere, în contextul în care rănile n-au fost total vindecate, pentru că inflaţia mare a muşcat din competitivitatea companiilor. Şi nu e vorba numai de România aici, e vorba mai ales de regiune şi va trebui să găsim o serie de soluţii care să vină în sprijinul companiilor pentru a-şi menţine acest nivel de competitivitate pe care l-au câştigat”, a adăugat ministrul Finanţelor. 

Citeste si ...