google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou începe astăzi în Capitală

Astăzi debutează tradiționalul pelerinaj închinat Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Mii de credincioși sunt așteptați în Capitală pentru a participa la procesiunea religioasă „Calea Sfinților”, care începe la ora 12:00.

Sute de pelerini s-au adunat încă de dimineață pe Dealul Mitropoliei

Încă de la primele ore ale dimineții, sute de persoane s-au așezat la rând pe Dealul Mitropoliei pentru a se închina la moaștele Sfântului Dimitrie. Slujbele au început în Catedrala Patriarhală, iar atmosfera este una de profundă reculegere.

„Slujba deja a început, procesiunea principală va începe la ora 12:00 și se va desfășura pe două trasee”, a transmis Eduard Marin, reporter Observator.

Primul traseu pornește de pe platoul Catedralei Patriarhale, trece pe Strada Patriarhiei și Bulevardul Regina Maria, până la Aleea Dealul Mitropoliei.

Al doilea traseu începe de la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, continuă pe Strada Bibescu Vodă și se încheie tot pe Dealul Mitropoliei.

Cele două coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei și vor urca împreună spre Catedrala Patriarhală, unde are loc momentul central al pelerinajului.

Trafic restricționat în mai multe zone din centrul Capitalei

Pentru buna desfășurare a procesiunii, traficul va fi restricționat între orele 12:00 și 13:00, pe traseele menționate, dar și pe străzile adiacente. De asemenea, staționarea este interzisă pe Dealul Mitropoliei pe toată durata evenimentului.

Autoritățile anunță că restricții de circulație vor fi impuse și duminică, 26 octombrie, în centrul Capitalei, cu prilejul sfințirii picturii Catedralei Naționale, un eveniment religios la care sunt așteptate peste 10.000 de persoane.

SURSA

Citeste si ...