google-site-verification=HDsAXDjCT39w_Vvs8_eX-1608r331qSPVW67w8lEt_w

Autostrada A1 București–Pitești ar putea fi extinsă la trei benzi pe sens

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat lansarea licitației pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar extinderii autostrăzii A1, pe sectorul București–Pitești, la trei benzi pe sens.

Valoarea estimată a contractului este de 30 de milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea va proveni din fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.

Proiectul nu este nou – o procedură similară a fost inițiată în 2023, dar a fost anulată în 2024. Decizia reluării demersului vine în contextul avansării lucrărilor la autostrada Sibiu–Pitești, care va conecta direct Argeșul de centrul țării și va crește semnificativ traficul pe actuala A1.

Necesitatea lărgirii – confirmată de analize de trafic

Potrivit CNAIR, studiile realizate de CESTRIN și Ministerul Transporturilor au arătat că tronsonul București–Pitești își depășește capacitatea, mai ales după finalizarea unor proiecte majore precum autostrada Sibiu–Pitești, drumul expres Craiova–Pitești și Autostrada A0.

Creșterea volumului de trafic impune soluții etapizate pentru fluidizarea circulației și prevenirea blocajelor.

Cea mai veche autostradă din România, la modernizare

Construită între 1967 și 1972, autostrada A1 pe tronsonul București–Pitești are 96 km și a fost completată în 2007 cu centura ocolitoare a Piteștiului (13,6 km) și pasajul subteran către DN7 la Bascov.

Planul actual vizează două tronsoane:

Lotul 1: km 10+600 – km 44+000, pentru care se vor elabora documentațiile tehnice DALI+PAC+PTE+AT
Lotul 2: km 44+000 – km 86+000, pentru care se va întocmi faza DALI.

Expertizele tehnice realizate în 2021 au stabilit starea actuală a infrastructurii și au fundamentat necesitatea remedierii sistemului rutier, înainte de extinderea la trei benzi.

SURSA

Citeste si ...