Un bărbat de 58 de ani din București a fost arestat preventiv după ce a recunoscut că a înjunghiat un alt bărbat, în vârstă de 66 de ani, în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool.
Incidentul a avut loc pe 28 septembrie 2024, în Sectorul 4 al Capitalei. După comiterea faptei, autorul a sunat singur la numărul de urgență 112, mărturisind crima.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, bărbatul și victima se aflau într-un imobil când, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict, notează observatornews.ro.
În timpul altercației, agresorul l-a înjunghiat pe celălalt bărbat în piept, provocându-i decesul.
Ancheta este în curs, iar suspectul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, fiind ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul București.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Omoruri al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, împreună cu Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sprijiniți de polițiștii Secției 16.

