Ce trebuie să știi când vizitezi aceste țări. Obiceiuri din anumite zone de pe glob pe care trebuie să le cunoști și de care trebuie să ții cont atunci când alegi să vizitezi o anumită țară.
Ce trebuie să știi când vizitezi aceste țări
Bunele maniere sunt în strânsă legătură cu bunul simț. Dar acestea țin și de obiceiul împământenit, ceea ce diferă de la o țară la alta sau chiar de la o regiune la alta. Astfel, anumite obiceiuri ce țin de bunele maniere dintr-un anumit loc, pot fi foarte diferite în altul.
Dacă intenționați să călătoriți în anumite țări, ideal ar fi, ca înainte, să vă informați puțin despre obiceiurile acelei țări. De asemenea, de regulile și tradițiile locului, pentru a nu vă afla odată ajunși acolo în situații penibile.
Iată câteva obiceiuri, ce țin de manierele locului, din anumite țări de pe glob.
În Singapore, dacă ajungeți, trebuie să știți că nu aveți voie să mestecați gumă. Acest lucru este interzis prin lege în această țară, altfel riscați o amendă usturătoare.
În Germania, obiceiul de a săruta mâna femeilor s-a pierdut de ceva vreme, însă, punctualitatea este regulă de bază devenită aproape obsesie pentru nemți. De altfel, este cunoscută expresia “punctualitate germană”.
Așa că țineți cont de acest aspect dacă stabiliți vreo întâlnire în această țară. De asemenea, nu vă simțiți ofensați dacă aceștia nu vor insista cu servitul în cazul în care sunteți musafirii lor. Ei vă vor oferi o singură dată, iar dacă nu acceptați, rămâneți nemâncat sau pe dinafară.
Ceea ce nu este cazul românilor, în special al ardelenilor, al căror prag dacă îl veți călca, vă veți simți sufocați de ospitalitatea acestora și insistența de a vă servi cu tot ce se găsește pe masă.
Alte obiceiuri din anumite zone de pe glob
Dacă sunteți musafir în Cehoslovacia, Japonia, chiar și în Turcia, în anumite zone, este obligatoriu să vă descălțați la intrarea în casă. În țara noastră codul bunelor maniere nu impune acest lucru musafirilor. Dimpotrivă, aceștia nu ar trebui să se descalțe atunci când se află într-o vizită. Acest lucru fiind considerat un act de impolitețe dacă li s-ar cere. Dar, rămâne la alegerea fiecăruia dacă vrea să facă lucrul acesta atunci când este într-o vizită.
În America, se obișnuiește să se țină furculița în mâna dreaptă. La fel se procedează și în țările arabe, unde tradiția spune că trebuie să folosești mâna dreaptă pentru a mânca.
Citește continuarea aici.